Campionatele Balcanice de ciclism pe şosea, rezervate cadeţior şi juniorilor, se vor desfăşura sâmbătă şi duminică, la Deva. Sportivi din România, Albania, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Grecia, FYROM (Macedonia), Republica Moldova, Serbia şi Turcia se vor lupta timp de două zile pentru medalii, competiţia programând atât probe de contratimp, cât şi de fond.
Sâmbătă vor avea loc cursele de contratimp, care se vor desfăşura pe o porţiune terminată dar nedeschisă de pe Autostrada 1, pe raza localităţii Ilia. România va fi reprezentată de Valentin Vasiloiu, Denis Vulcan, Emanuel Stan şi Karina Kubat, la juniori, în vreme ce la cadeţi vor concura Adi Marcu, Mihai Grigore, Eduard Ştefan, Andreea Matei Bobârnac şi Roxana Tontea
Probele de fond vor avea loc duminică, pe un circuit de 32 de kilometri prin împrejurimile oraşului Deva. La juniori, România va fi reprezentată de Valentin Vasiloiu, Denis Vulcan, Emanuel Stan, Gerhard Dumitrescu, Ciprian Jitaru şi Karina Kubat. Din echipele de cadeţi vor face parte Adi Marcu, Patrick Pescaru, Mihai Grigore, Eduard Ştefan, Gabriel Silaghi, Andreea Matei Bobârnac şi Roxana Tontea. Staff-ul echipei naţionale este format din Pavel Lupaş (Team Manager), Cristian Axente şi Mircea Brebene (mecanici).
Unul dintre sportivii români de la care se aşteaptă rezultate notabile la Campionatele Balcanice de la Deva este Adi Marcu. „Sunt foarte motivat pentru Balcaniadă, mai ales că la FOTE am avut ghinion şi am făcut pană în ultimul kilometru. Îmi doresc din tot sufletul să fac un rezultat bun, mai ales că am mers pe traseul de la fond la campionatele naţionale de anul trecut şi la Turul Devei. Sper ca pe căţărare să nu am probleme, deoarece pe coborâre nu cred că voi avea de ce să tem. Nu cred că îmi va fi foarte greu să stau printre primii, sper însă să evit eventuale căzături în pluton”, a spus Adi Marcu înaintea competiţiei.
Denis Vulcan este unul dintre cei trei juniori români care vor participa atât în proba de contratimp, cât şi în cea de fond. „Îmi pun speranţe mai mari în proba de fond, deoarece în ultima perioadă nu am făcut antrenament pe bicicleta de contratimp. Traseul îmi place mai mult la fond, mai ales că are o căţărare unde se pot face diferenţe. Pe coborâre sunt câteva gropi şi trebuie foarte multă atenţie. La contratimp, asfaltul este foarte bun, dar dacă va fi vânt cursa se poate complica. Totuşi, traseul are avantajul că este în linie dreapt şi poţi estima distanţa faţă de cel din faţa ta. Nu am mai participat niciodată la un Campionat Balcanic şi nu ştiu care este nivelul adversarilor. Sper însă că îmi voi reprezenta cu cinste ţara”, a declarat Denis Vulcan înaintea competiţiei.
3 Comments
Pingback: Ciclism - Valentin Vasiloiu: Medalia de la Campionatele Balcanice, o motivaţie în plus - iReporter
Pingback: Ciclism - Karina Kubat: Sunt mândră de medalia obţinută - iReporter
Pingback: Ciclism - Adi Marcu, la un pas de aur la Campionatele Balcanice - iReporter