Republica Moldova: primele impresii ale unei vizite de trei zile

O vizită în Republica Moldova poate fi considerată o călătorie exotică. Aşteptările se împart în două “tabere”: cuvinte de laudă, de la cei care petrec câteva ore pe meleagurile din stânga Prutului, sau, din contră, critici dure, din partea celor care locuiesc perioade mai lungi de timp printre cetăţenii moldoveni. După trei zile în Chişinău, impresiile sunt amestecate, stima faţă de Bucureşti creşte cu mai multe puncte şi nu te poţi opri în a face o comparaţie cu ceea ce ar fi fost România fără Uniunea Europeană.

Pornit din Bucureşti cu aşteptări destul de puţine, am găsit o ţară care îşi caută încă identitatea, o ecuaţie cu multe necunoscute, o ţară a contrastelor, poate chiar o Românie a anilor ’90. Realitatea dură din Republica Moldova te loveşte în plin încă de la graniţă. Chiar înainte de a trece Prutul, reţelele de telefonie mobilă moldoveneşti se conectează la dispozitivele mobile, iar mesajele de bun venit pălesc în faţa tarifelor: sub un euro se plasează doar apelul primit şi sms-ul, în vreme ce traficul de date are un preţ şocant pentru România anului 2017: 9,40 euro/mb! Avantaj UE.

Pe măsură ce frontiera rămâne în urmă, surprizele continuă. Şoseaua, destul de largă, este însă vălurită, iar trepidaţiile din “rutieră”, varianta moldovenească a microbuzului, se înmulţesc. Între punctul de frontieră Leuşeni şi Chişinău este o distanţă de aproximativ 100 de kilometri, iar şoseaua nu îşi epuizează surprizele. Străjuit de lungi şiruri de nuci, de păduri în care florile de salcâm îşi trăiau ultimele ore, drumul şerpuieşte printre dealuri verzi şi ocoleşte toate satele întâlnite. Valurile şoselei devin accentuate când “rutiera” părăseşte drumul principal, pentru a pătrunde în Chişinău prin partea sudică a oraşului. După alţi câţiva kilometri în care starea şoselei se îmbunătăţea, capitala Republicii Moldova nu uită a aduce aminte vizitatorilor că este atestată documentar încă din 1436.

Dar, trecută “graniţa” urbei, Chişinăul te trezeşte la realitate. O privire aruncată unui troleibuz ruginit, ce părea că a călătorit în timp direct anii ’50, este violent întreruptă de o groapă din care “rutiera” părea că nu mai iese. La câteva sute de metri depărtare, un modern utilaj raşcheta o porţiune de asflat. “Colaboratoare” era însă o maşină cu origini sovietice. Un troleibuz modern apare la orizont, aflăm că este asamblat la Chişinău, dar senzaţia unei “spoieli” nu dispare. După un ocol pe câteva străduţe lăturlanice, “rutiera” pătrunde pe Strada Ismail. De la Bucureşti aflasem că este un bulevard ce duce în centru, dar mărimea şoselei nu indica acest lucru: două benzi pe sens, sufocate de un trafic familiar capitalei României.

Culorile semaforului îşi făceau dansul perpetuu pe strada Ismail, dar microbuzul părea încremenit. La următorul semafor situaţia se repetă, după care şoseaua se lărgea. Speranţa de a câştiga ceva timp se spulberă când intersecţia ce urma era brăzdată de două denivelări realizate cu scopul de îmbunătăţi calitatea şoselei. Până la re-asfaltare însă, intersecţia cu pricina avea doar rolul de a-i opri pe “vitezomanii” care tocmai porneau de la semafor. Punctul final al călătoriei Bucureşti – Chişinău se apropia şi după nouă ore petrecute în “rutieră”, capitala Moldovei era gata să-şi dezvăluie secretele.

Despre atmosfera unui oraş al contrastelor, dar şi despre alte impresii despre Republica Moldova, veţi putea citi însă în episodul următor.