Tom Dumoulin (Sunweb) a câştigat marţi primul contratimp din actuala ediţie a Turului Italiei. Victoria ciclistului olandez i-a adus acestuia şi tricoul roz, de lider al ierarhiei generale.
Văzut ca mare favorit la câştigarea etapei a 10-a, Tom Dumoulin a respectat calculele hârtiei şi a dominat categoric contratimpul în lungime de 39,8 kilometri, desfăşurat între Foligno şi Montefalco. Ciclistul de la Sunweb a condus pe tot parcursul traseului, iar la final a avut aproape trei minute avans faţă de fostul lider, Nairo Quintana (Movistar).
Poziţia secundă în clasamentul etapei i-a revenit lui Geraint Thomas (Sky), care a terminat cu o întârziere de 49 de secunde faţă de câştigător. Thomas declarase înaintea etapei că obiectivul lui este acela de a recupera cât mai mult din diferenţa faţă de adversarii săi, produsă în urma etapei de duminică, atunci când a fost implicat într-o căzătură. Luxemburghezul Bob Jungels (Quick-Step Floors) a completat podiumul etapei.
Unul dintre marii favoriţi la câştigarea Turului Italiei, Vincenzo Nibali (Bahrein Merida), a făcut o etapă destul de slabă şi chiar dacă a recuperat din diferenţa faţă de Nairo Quintana rămâne în urma columbianului în ierarhia generală, la 24 de secunde.
Etapa a 11-a a Turului Italiei, programată miercuri, se va desfăşura între Florenţa (Ponte a Ema) şi Bagno di Romagna, pe distanţa de 161 de kilometri. Cu patru căţărări pe traseu (două de categoria a 2-a şi două de categoria a 3-a), etapa se anunuţă una perfectă pentru evadări. Chiar dacă finalul nu este în ascensiune, ultima căţărare a zilei, de categoria a 2-a, este plasată cu aproximativ 25 de kilometri înaintea sosirii şi are o pantă maximă de 12%.
Sursă fotografii: capturi Eurosport Player