Turul Sibiului 2016 trecuse linia de sosire. Daniel Crista este cel mai bun sprinter al competiţiei, iar emoţia succesului se citea pe faţa tânărului rutier. În faţa colegilor, cuvintele de mulţumire curgeau direct din suflet: “Nu este tricoul meu. Este al vostru. Voi aţi făcut toată munca, eu am fost acolo şi am cules punctele” le spunea ciclistul de la Tuşnad Cycling Team coechipierilor care l-au ajutat să atingă această performanţă. Tricoul albastru purtat de Daniel Crista la final era şi o premieră pentru ciclismul românesc: primul rutier autohton care câştigă titlul de cel mai bun sprinter al Turului Sibiului, în istoria de şase ani a competiţiei.
După terminarea cursei, Daniel Crista a vorbit în exclusivitate pentru www.ireporter.ro.
– Daniel, eşti cel mai bun sprinter al Turului Sibiului…
– Da, mă simt foarte bine în această postură. Azi (n.r. – duminică), echipa m-a ajutat să câştig primul sprint şi să menţin acest tricou. Dacă ar fi să vorbesc despre tot turul, pot spune că m-am simţit foarte bine pe tot parcursul competiţiei.
[pullquote]Este un succes foarte important pentru echipa noastră acest tricou albastru. Suntem foarte bucuroşi
Eduard Carol Novak, liderul echipei Tuşnad Cycling Team[/pullquote]
– Cât de greu a fost să câştigi acest tricou?
– Câştigarea tricoului de cel mai bun sprinter a fost destul de dificilă, întrucât l-am îmbrăcat după prima etapă. De aceea am fost nevoit să lupt să îl păstrez. În ultima etapă am reuşit să mă impun la primul sprint, iar apoi, chiar dacă a plecat o evadare din pluton, nu mai aveam cum să pierd primul loc în clasamentul sprinterilor.
– Anul acesta ai ajuns la Tuşnad Cycling Team, o echipă de nivel continental.
– Da, e adevărat, sunt la primul an în care activez la o echipă de şosea, la nivel continental. Am progresat faţă de începutul anului şi simt că am intrat în noul ritm destul de bine.
– Care este diferenţa faţă de nivelul anterior?
– Diferenţa faţă de nivelul anterior? Viteza! Viteza este foarte mare. Anul trecut mă chinuiam foarte mult, chiar aici în Turul Sibiului. Îmi amintesc că în ultima etapă din 2015 era foarte greu. Dar în acest an, pe un traseu aproape identic, m-am descurcat mult mai bine. A fost super. Ultima etapă din acest an a fost chiar uşoară!
– Ce urmează pentru voi în continuare?
– Următorul nostru obiectiv important este Turul Ţinutului Secuiesc. Este o competiţie foarte importantă pentru noi şi mă voi pregăti special pentru ea.
– Pentru Turul Franţei ai un favorit?
– Alberto Contador a abandonat, Chris Froome este cel mai tare. Mi-ar plăcea să câştige Valverde, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru.