O întrebare transformată într-o dezbatere la capătul căreia singura concluzie viabilă este aceea că nici măcar jurnaliştii nu ştiu să răspundă acestei provocări. Dacă vechea gardă îşi apără cu străşnicie poziţia, viitoarea gardă pare temătoare să se arunce în vâltoarea unei lumi care nu îţi mai oferă aproape nimic.
„Ce (mai) înseamnă jurnalismul astăzi” a fost o dezbatere, organizată vineri de Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România, care a scos încă o dată în evidenţă faptul că presa îşi trăieşte clipele de agonie, iar decesul este inevitabil. Şi nu vorbim aici doar de presa pe stil vechi, în care o informaţie se verifica din trei surse. Dacă jurnalismul de astăzi înseamnă doar a ne apăra cu dinţii stilul pe care îl practicăm, salvarea nu mai are de unde să vină. Dacă jurnalismul de astăzi înseamnă doar a ne plânge că nu am fost lăsaţi să intrăm la o conferinţă de presă, salvarea nu îşi mai are rostul. Dacă jurnalismul de astăzi înseamnă doar să ne chinuim a ne explica de ce nu există solidaritate de breaslă, salvarea nu mai are de la cine să vină. Dacă jurnalismul de astăzi înseamnă să îi criticăm pe politicieni că sunt ositili presei, e mai bine ca salvarea să nu mai vină. Jurnalişti ce păreau cu experienţă, care stăpâneau bine arta conversaţiei (fie tonul ridicat, fie „înfloriturile” fără rost) transformau riscurile meseriei în cauza situaţiei catastrofale în care a ajuns presa românească. Turcescu a intrat apoi în vizorul specialiştilor, pentru ca altcineva să vorbească despre prostituţia din presă. Exemple de acest gen au mai fost, cu duiumul, multe dintre ele total nerelevante. Iar concluziile acestor discuţii sterile? Niciuna!
Cu acelaşi rezultat s-a încheiat şi secţiunea rezervată ad-hoc tinerilor care se gândeau să urmeze o carieră în jurnalism. Teama de a intra într-o astfel de meserie s-a amplificat probabil după discuţia de vineri, iar pasiunea de care s-a amintit la un moment dat s-ar putea să nu mai fie de ajuns. Cum nici salariile minime pe economie plătite în presă, pe care anumite doamne nu le vedeau drept cauză a dezastrului întâlnit în ceea ce ar fi trebuit să fie ce-a de-a patra putere în stat.
- Personal, am avut aşteptări mari de la o astfel de întâlnire, dar din păcate concluziile nu au existat. Nu am aflat de ce presa din România moare încet dar sigur, nu am aflat cum poate fi readusă la viaţă… nu am aflat nimic din ceea ce mă aşteptam. Desigur, am câteva opinii legate de ceea ce se întâmplă cu presa din România, pe care le voi prezenta cu altă ocazie.
2 Comments
Traian
Mi-ar fi dificil sa numesc dezbatere multitudinea de monologuri de la evenimentul respectiv, cu tot respectul pentru cei implicati. Exista foarte multe de spus, dar cred ca cel mai pregnant lucru vizibil a fost prapastia dintre mentalitati despre care nu ar fi cu putinta sa vorbesc eu mai bine decat a facut-o interactiunea de vinerea trecuta. Astfel, voi incerca sa fiu util, in masura in care pot, si sa abordez, telegrafic, tema perena a decesului jurnalismului (care de fapt nu e un deces decat in opinia catorva).
Vrem, nu vrem, noi intram in capitalism acum, cel putin prin prisma asocierii cu UE si NATO. Probabil e cel mai fericit lucru care se putea abate asupra Romaniei, dar acesta e alt subiect. Capitalismul, ca concept si ca trasaturi, nu este pe deplin inteles de catre multi oameni si, asumandu-mi un anume risc, imi permit sa spun ca nici de catre marea parte a societatii romanesti per ansamblu. In fapt, nici la facultatea economica absolvita nu am reusit sa primesc o definire si descriere satisfacatoare a acestui fenomen/model economic. Prin urmare, o sa ma refer doar la un punct esential al sau, care este determinant pentru vietile tuturora care traiesc in capitalism, la fel cum este si pentru meseriile lor: capitalismul se afla intr-o permanenta reinventare.
Mecanismul prin care se reinventeaza se numeste “criza economica”. Criza economica nu presupune atat reducerea consumului, cat reconfigurarea sa. De fapt, criza, pe cat de multe usi inchide, pe atat de multe deschide, doar ca trebuie o mobilitate anume si o renuntare la comoditate pentru a le identifica. Capitalismul necesita adaptare.
Cred ca astfel am descris foarte bine si situatia din jurnalismul autohton. Nu moare, ci se schimba, se reinventeaza, de la reconfigurarea publicului si schimbarea optiunilor lor, pana la dezvoltarea internetului. Si se schimba din mers, fiind nevoie de capacitati de observatie si analiza din partea celor afectati pentru a vedea mutatiile survenite. Acum, sa vorbim pe concret, ca de teorie…
Multi hulesc aparitia tabloidelor si succesul lor, insa neglijeaza cititorii care isi doresc publicatii de calitate superioara. Oare nu sunt si ei scarbiti de frivolitate si asteapta aparitia unui ziar/unei televiziuni/unui radio de calitate superioara? Si sa nu uitam ca aceasta categorie sociala este si cea capabila sa plateasca un tarif peste medie pentru a consuma aceste produse. Ne plangem de presiune si prostitutie politica? Cu tot respectul, dar am avut cel putin 2.000 de ani la dispozitie sa ne obisnuim cu conduita politicienilor. Sugestie de lectura in acest sens este Iulius Caesar si tot ce a urmat dupa el, pana in prezent. Ne ingrijoram ca studentul iesit de pe bancile facultatii trebuie incadrat? Va fi angajat, sa nu ne facem griji, daca are niste capacitati care il recomanda si pe care si le-a slefuit de-a lungul activitatilor extracuriculare (da, mai trebuie si de acelea caci invatamantul romanesc este inca sub imperiul teoriei). Jurnalismul nu e mort, jurnalismul se transforma!
Bogdan Draghia
Jurnalismul deja a trecut printr-o transformare, al carei start a fost dat de acea gaina care a nascut pui vii, din Evenimentul zilei anilor 90. Din acel moment, presa si-a pierdut rolul de educare a publicului. De fapt si-a educat publicul, dar intr-un alt sens. A creat niste modele false la care generatia tanara se raporteaza, iar printre rezultate se numara si decesul iminent al jurnalismului asa cum il stim noi azi