Road Grand Prix, turneul de concursuri de ciclism organizat de Alex Ciocan, se pregăteşte pentru etapa de la Bucureşti. Duminică 10 august, pe un circuit din jurul Palatului Parlamentului, peste 200 de iubitori ai bicicletei sunt aşteptaţi să se întreacă pe un traseu în lungime de aproximativ trei kilometri, startul fiind programat la ora 10:30. Conform lui Alex Ciocan, organizatorul acestei competiţii, vor exista două curse, una cu începere de la ora 10:30 şi una de la 0ra 12:30, dar până la închiderea înscrierilor nu se vor putea stabili componenţa grupelor de start.
Vor exista mai multe categorii de concurs, pentru fiecare dintre ele primii trei clasaţi urmând a primi premii în obiecte şi bani. Învingător în fiecare categorie va fi desemnat ciclistul care pe parcursul a 90 de minute va parcurge cel mai număr număr de tururi de circuit. De asemenea, organizatorii au pregătit surprize şi pentru cei care vor ocupa ultimul loc la fiecare categorie din concurs!
Categorii de concurs:
- Elite băieţi
- Elite băieţi juniori 17-18 ani (cei mai mici de 17 ani trebuie sa vina cu acord scris din partea părinţilor, inclusiv cu aceştia)
- Elite fete
- Băieţi 18-29 ani (cei mai mici de 18 ani trebuie să vina cu acord scris din partea părinţilor, inclusiv cu aceştia)
- Băieţi 30-39 ani
- Băieţi 40-49 ani
- Băieţi 50 +
- Fete 18-29 ani
- Fete 30+
Ultima zi de înscriere la Road Grand Prix Bucureşti este joi, 7 august, iar plata se poate efectua până vineri, 8 august, la ora 12:00. Kit-urile de participare se pot ridica la Mall Băneasa, vineri, între orele 16:00 şi 20:00, şi sâmbătă, între orele 10:00 şi 13:00. De asemenea, kit-urile pot fi ridicate şi duminică, înaintea cursei.
După etapa de la Bucureşti, Road Grand Prix va continua pe 23 august cu un concurs la Rm. Vâlcea. De asemenea, sâmbătă, 16 august, pe Bd. Kiseleff din Capitală, Alex Ciocan va organiza şi Speed Night Race, o competiţie de viteză, la care participarea este limitată la 50 de ciclişti.