Cel mai bun ciclist român din Turul Sibiului 2014 s-a dovedit a fi, până în prezent, Oleg Berdos, de la Tuşnad Cycling Team. Rutierul naturalizat în 2013 a reuşit să îmbrace tricoul roşu în etapa de vineri, de pe Transfăgărăşan, când a sosit cu avans de peste şase minute în faţa lui Andrei Nechita, al doilea clasat în ierarhia românilor. Chiar dacă la Păltiniş Berdos a sosit la şase secunde în spatele lui Nechita, ciclistul de la Tuşnad conduce clasamentul tricoului roşu cu un avans de 6’11”.
“Etapa de astăzi a fost foarte grea, nu credeam că va fi aşa dificilă. Căţărarea de la Jina a fost foarte grea, mă dureau foarte tare picioarele, dar aici la Păltiniş am urcat foarte bine”, a declarat la final Oleg Berdos, exclusiv pentru www.ciclism.ireporter.ro. Ciclistul nostru a spus că în ultimul kilometru a avut câteva crampe musculare care l-au împiedicat să stea în grupul fruntaş, însă se declara mulţumit de ceea ce a realizat. “A fost bine astăzi, etapa a fost mult mai solicitantă decât cea de ieri (n.r. – vineri). Ieri, etapa a fost mai plată până la debutul căţărării de la Bâlea. Astăzi în schimb au fost mult mai multe căţărări, drumul mai tehnic”, a comparat Berdos cele două stagii ale Turului Sibiului 2014 desfăşurate până acum.
Obiectivul principal al echipei Tuşnad pentru duminică este păstrarea tricoului roşu, dar şi o clasare cât mai bună în clasamentul echipelor: “Noi vom merge la maximum contratimpul de dimineaţă, să fim cât mai bine clasaţi în ierarhia pe echipe. De asemenea, vrem să nu pierdem acest tricou roşu, iar eu sunt optimist şi sper să îl pot ţine până la final”. Ca principal oponent în lupta pentru clasamentul românilor, Berdos l-a numit pe Andrei Nechita: “Are o echipă foarte valoroasă şi poate face un contratimp pe echipe foarte bun. El este principalul meu adversar duminică”.
În următoarele săptămâni, Tuşnad Cycling Team va participa la trei concursuri, în Ungaria, Polonia şi la Turul Ţinutului Secuiesc, iar Oleg Berdos spune că echipa sa vizează comportări cât mai bune în aceste competiţii.