Germanul Marcel Kittel (Argos-Shimano) a câştigat etapa a doua a cursei Paris – Nisa, iar italianul Elia Viviani (Cannondale), care a terminat al doilea, a devenit noul lider al competiţiei. Poziţia a treia a podiumului etapei i-a revenit australianului Leigh Howard (Orica GreenEdge). Kittel îşi ia astfel revanşa după etapa de luni, când a terminat în al doilea pluton, la peste un minut faţă de învingător.
Două evadări, un vânt puternic şi multe căzături. Aşa se paote caracteriza etapa a doua a cursei soarelui, desfăşurată între Vimory şi Cérilly, pe distanţa de 200,5km. Gatis Smukulis (Katusha), Kris Boeckmans (Vacansoleil-DCM) şi Mads Christensen (Saxo-Tinkoff) au fost primii care au ieşit din pluton, dar evadarea lor a fost una de scurtă durată. Thomas De Gendt, Romain Feillu (ambii Vacansoleil-DCM), Mikel Astarloza (Euskaltel-Euskadi) şi Maxime Bouet (Ag2r La Mondiale) au realizat a doua evadare a zilei, dar nici aceasta nu a avut şanse de izbândă, cei patru stând în faţă ceva mai mult timp doar datorită apatiei plutonului, care a rulat cu viteză destul de redusă. Căzăturile au fost la ordinea zilei, favorizate şi de câteva picături de ploaie. Cel mai şifonat a ieşit chiar purtătorul tricoului galben, Nacer Bouhani. Acesta a abandonat cu 60 de kilometri înaintea finalului, după ce a alunecat într-un viraj şi s-a lovit cu faţa de asfalt. În urma acestei căhzături, francezul s-a ales cu răni la buze şi la mâini. La finalul etapei, rutierul a fost transportat la spital, pentru investigaţii.
Viviani conduce ierarhia generală, cu şapte secunde înaintea francezului Sylvain Chavanel şi cu opt în faţa unui alt francez, Damien Gaudin.