Turul României 2012 – jurnal de bord

O cutumă care circulă în lumea ciclismului spune că doar un tur ciclist dă legitimitate sportului cu pedale în orice ţară de pe mapamond. România a înţeles relativ devreme adevărul din spatele acestei tradiţii, iar în 1934, în ţara noastră se organiza prima competiţie de acest gen, sub numele de Turul României. Suişuri şi coborâşuri au însoţit caravana de-a lungul timpului, perioade de glorie sau dimpotrivă, toate au fost o oglindă ce a redat fidel starea sportului pe două roţi din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Cu bune şi rele, anul acesta, Turul României şi-a consumat cea de-a 49 ediţie, una dintre cele mai interesante întreceri din istorie. Aproximativ 1.180 de kilometri, nouă etape şi Transalpina au fost reperele principale ale competiţiei care a avut startul la Mamaia, iar finalul la Marghita.

Sâmbătă, 2 iunie. Roland Schmit (Mazicon) a avut onoarea de a fi primul rutier care a pornit în Turul României, în contratimpul de la Mamaia. Au urmat şi ceilalţi 81 de concurenţi înscrişi la start,  care au avut de parcurs un traseu de 8 kilometri. Ioannis Tamouridis i-a răpit şansa lui Andrei Nechita de a îmbrăca tricoul galben, dar grecul s-a dovedit mai bun, cu 5 secunde. Matja Kvasina a ieşit şi el la rampă, poziţia a treia în etapă anunţând deja intenţiile croatului.

După-amiaza zilei de sâmbătă a adus şi prima etapă. Giurgeni a fost decorul în care se punea în mişcare caravana. Cu o curiozitate nedisimultă, câţiva localnici priveau oarecum nedumeriţi la rutierii îmbărcaţi în culori stridente, ce pedalau pe biciclete cum rar se văd într-o zi obişnuită. Galeria constituită ad-hoc aştepta un start cum au văzut probabil doar pe micul ecran. Aşteptarea nu le-a fost înşelată, iar “căluţii” de carbon se punea în mişcare, acţionaţi de forţa muşchilor. Aveau de parcurs 150 de kilometri.

Încă de la primii metri, o adevărată industrie s-a pus în mişcare. Ciclişti, oficiali, jurnalişti, manageri sau mecanici porneau în marea aventura, fiecare cu propria lecţie, ce nu părea a da greş. Caravana îşi are propriile reguli, de la care nimeni nu are voie să abdice. Trei maşini de poliţie asigură un vid rutier înaintea cicliştilor, maşinile oficialilor le completează, dar munca cea mai dificilă revine motocicliştilor. Aceştia asigură fiecare intersecţie de pe traseu, sunt cei care intră în contact direct cu şoferii, unii mai grăbiţi, alţii mai înţelegători. Odată rezolvată problema circulaţiei auto, cicliştii îşi desfăşoară lupta sportivă, urmaţi de o numeroasă caravană auto, în frunte cu maşina comisarului UCI. Rând pe rând, urmează autovehiculele echipelor, încolonate conform ordinii din clasamentul general, ambulanţele, arbitrii, dar şi “mătura”, autobuzul special pregătit pentru cazurile unor ciclişti întârziaţi. O a patra maşină de poliţie închide caravana. Există aici o ordine desvârşită, un respect deosebit pentru cel din faţă, dar şi cel din spate. Doar comisarul UCI îşi dă acceptul pentru depăşiri, iar radio-tur este singura cale de comunicare.

Galaţiul avea să fie punctul terminus al etapei, dar ierarhia generală nu avea să sufere modificări. Traseul plat nu a favorizat evadările, doar Alex Ciocan făcându-se remarcat la sprinturile intermediare, iar la finalul etapei ciclistul de la Otopeni a îmbrăcat tricoul roşu. Ucraineanul Andriy Kulik a cules laurii succesului pe faleza Dunării, iar Tamouridis a ciupit câteva secunde de bonificaţie (rezultate etapa a doua).

Duminică, 3 iunie. Plecaţi de la Galaţi spre Vaslui, cicliştii au îndurat căldura unei zile de vară, dar au trebuit să facă faţă şi unui drum extrem de prost. Ungurul Bedeguz Bernarnd a fost eroul zilei, cu o evadare solitară de peste 50 de kilometri, dar un alt ucrainean avea să îşi treacă în cont succesul de etapă: Maksim Vasilyev (rezultate etapa a treia). Tamouridis nu părea a fi deranjat de nimeni în frunte, însă toată lumea începea deja să îşi facă planuri pentru penultima etapă. Transalpina dădea deja fiori.

Luni, 4 iunie. După o transbordare de la Vaslui, Iaşiul îşi primea oaspeţii sub un soare puternic, dar şi cu un imens şantier care purtea numele Palatului Culturii. A fost ziua în care Oleksandr Golovash a demonstrat că nu are practic rival în lupta pentru tricoul roşu, al sprinterilor, dar şi momentul în care căţărătorii au ieşit la rampă. Două ascensiuni de categoria C făceau încălzirea, însă etapa s-a decis tot la sprint. Botoşaniul se îmbrăca în haine de sărbătoare în aşteptarea carvanei şi nici chiar discursul mobilizator-electoral al premierului Ponta care se auzea undeva într-o altă piaţă a oraşului nu a schimbat soarta ierarhiei finale: românii nu se lipeau de victorie. Trei ucraineni au acaparat podiumul, cu Andriy Kulyk pe prima treaptă (rezultate etapa a patra).

Marţi, 5 iunie.  Moldoviţa şi Suceviţa aveau să încânte privirile caravanei în etapa a cincea, dar spectacolul era rezervat pentru cele două căţărări de categorie A. A fost momentul în care Matja Kvasina a dat cărţile pe faţă. Andrei Nechita a înţeles că ciclistul de la Tuşnad va fi adversarul său principal, mai ales că după sosirea de la Suceava croatul a îmbrăcat tricoul galben. Secundele de bonificaţie au făcut diferenţa, iar liderul naţionalei României se mulţumea cu locul secund (rezultate etapa a cincea).

Miercuri, 6 iunie. Andriy Kulyk. Numele ucraineanului a fost scris pentru a treia oară în cartea de onoare a Turului României 2012, la Tg. Mureş acesta câştigând o nouă etapă. A fost o zi în care Dmytro Popov a stat 140 de kilometri în evadare, iar Kvasina nu avea probleme în a-şi păstra poziţia de lider (rezultate etapa a şasea).

Joi, 7 iunie. După o altă transbordare, caravana Turului României ajungea la Agnita, unde era programat startul etapei a şaptea. Campania electorală îşi pusese amprenta puternic peste urbea sibiană, iar pe străzi caravana de maşini abia reuşea să se strecoare. O evadare de patru ciclişti a fost dusă până la final, Ioannis Tamouridis luându-şi revanşa după pierderea tricoului galben (rezultate etapa a şaptea).
Plutonul se pregătea însă pentru Transalpina. Majoritatea se gândeau cu teamă la ziua ce urma, dar existau şi voci care vedeau etapa regină ca pe marea provocare a carierei. Puţini ştiau la ce să se aştepte, cei mai experimentaţi deja efectuaseră antrenamente acolo şi aveau planul de luptă pregătit.

Vineri, 8 iunie. Ziua celor două anotimpuri sosie. Până la Novaci, plutonul s-a zbătut într-o caniculă năucitoare, dar Eduard Grosu şi Alex Ciocan nu păreau deranjaţi. Au fost în evadare, au avut patru minute avans, dar nu au reuşit să ăşi treacă numele pe lista învingătorilor. Grosu a rezistat primelor pante, a condus cursa o perioadă, de unul singur, dar nu s-a putut bate cu experienţa lui Kvasina.
După Rânca, anotimpul părea că se schimbă. Norii îmbrăcau vârful Păpuşa într-o mantie transparentă, din care ieşeau pentru a trece linia de sosire, unul câte unul, cicliştii epuizaţi după cei peste 30 de kilometri de căţărare. Kvasina a sosit al doilea, după De la Parte, dar devenea câştigătorul Turului României! (rezultate etapa a opta)

Sâmbătă, 9 iunie. Etapa de promenadă se anunţa a nu fi una prea uşoară pentru liderul cursei. Românii nu se împăcau cu locurile din clasament şi aveau să îşi încerce şansa. Dar parcă anticipând atacurile, plutonul a rulat cu o viteză medie de 49 de km/h, ceea ce a făcut inutilă orice încercare de evadare. Finalul de la Marghita a adus un număr record de spectatori pe marginea şoselei, dar şi doi oameni a căror fericire era incomparabilă cu cea a celorlalţi. Matja Kvasina şi Eduard Novak şi-au împărţit laurii victoriei, iar Tuşnad Cycling Team reuşeşte cea mai mare performanţă din istoria echipei. “Îi dedic acest succes lui Eduard Novak”, avea să spună Kvasina, descris de Novak drept “primul profesionist adevărat pentru noi”. (rezultate etapa a noua)

Turul României 2012 s-a încheiat cu un fastuos foc de artificii, care anticipează o ediţie jubiliară a Turului României: anul viitor, Mica Buclă îşi va desfăşura ediţia a 50-a. O sosire în Bucureşti şi o posibilă etapă în Ungaria sunt reperele pe care Federaţia se gândeşte să le atingă, dar nu sunt excluse şi alte surprize!