Etapa de astăzi a fost mult mai liniștită decât cea anterioară. Ieri s-au creat ecarturi mari, iar tricourile erau deja împărțite. Chiar dacă au fost lansate câteva evadări, eu am stat cuminte în pluton, încercând să salvez cât mai multă energie. M-am bătut la cățărări, la penultima am fost al șaselea, iar la ultima am fost al treilea, am luat 15 puncte, ceea ce nu e rău, cred eu. Nu știu dacă la final mă vor duce în top 3 al cățărătorilor, dar vom vedea.
În timpul etapei, m-am simțit foarte bine, nu mă așteptam să fiu atât de puternic, să rezist acolo în față. Eu am respectat tactica pe care am prezentat-o ieri: nu ataci, stai cuminte și la final vezi ce iese. Mie mi-a reușit astăzi. Am avut momente când m-am chinuit, vântul bătea tare, se rula cu viteză și trebuia să muncesc să stau între cei mai buni. În acele momente mă gândeam că îmi va fi foarte greu pe munte, dar s-a întâmplat invers. Pe munte m-am simțit excelent, iar până în ultimii trei kilometri am fost în grupul fruntaș. De acolo însă m-am rupt. Nu am rezistat ritmului lor, am mers în ritmul meu. Am venit pe 23, mai mult de atât nu am putut.
Și astăzi au fost ceva incidente, am auzit că au fost ceva căzături, dar nu a fost accidentări grave. Băieții au revenit în pluton. Apoi, chiar în fața mea, un ciclist a sprintat și i s-a rupt lanțul. A fost cât pe ce să cadă, și m-ar fi prins și pe mine acolo. Norocul meu a fost că s-a redresat și a evitat căderea.
Mâine, la contratimp, un adversar va fi drumul, care este destul de prost. Sunt plăci din beton, crăpate, pe alocuri cu găuri, iar în ultimii doi kilometri am înțeles că este macadam. Acest lucru înseamnă că nu vei putea rula într-un ritm constant. Traseul este destul de înclinat. În concluzie, nu trebuie abordat tare. În primii kilometri impui un ritm, te încălzești, vezi cum te simți. După asta, în ultimii trei kilometri forțezi cât se poate.
Bogdan Coman