Ciclistul german Florian Bissinger (ARBÖ) a câștigat vineri etapa a doua Turului Ținutului Secuiesc, ediția 2011, devenind și liderul competiției. A doua zi a întrecerii cicliste harghitene s-a desfășurat pe distanța de 180 de kilometri, fiind presărată cu mai multe ascensiuni. Cursa a fost una destul de liniștită, dificultatea cățărărilor îndemnând la prudență majoritatea cicliștilor. Imediat după start Gyurov Spas (Nessebar) a evadat, dar a fost prins de pluton înaintea primei cățărări. Pe Pasul Tolvajos – prima ascensiune a zilei – Braico Alexander (Tușnad Cycling Team) a ajuns primul, sprintul de la Vlahița fiind adjudecat ulterior de Anatoly Sosnitskyy (Kolss). A doua cățărare, cea de după Băile Homorod, a fost câștigată tot de Braico Alexander. Vígh Zoltán (Aegon) a reușit apoi să se desprindă de pluton, avansul său ajungând la un moment dat la trei minute și jumatate. Rutierul maghiar a trecut primul peste cățărarea de la Liban, adjudecându-și apoi și sprintul de la Gheorgheni. A fost momentul în care plutonul a accelerat, iar la intrarea în Miercurea Ciuc evadatul a fost prins. Cu zece kilometri înainte de final Florian Bissinger a reușit să se “rupă” din caravană și a rulat singur până la final, trecând linia de sosire cu 22” în fața slovacului Marek Canecky, sosit al doilea. Cel mai bun român al etapei a fost Bogdan Coman, de la Mazicon, care a sosit pe locul 23.
Germanul Florian Bissinger (ARBÖ) a preluat tricoul albastru „Tușnad” de lider al clasamentului general. Vitaliy Popkov (ISD-Lampre) a păstrat tricoul rosu „Székelyföld”, al celui mai bun sprinter. Olexandr Prevar (Kolss) rămane în verde, tricoul Fenestela 68 fiind decernat celui mai bun rutier sub 23 ani. Tricoul galben „Csíkszereda” va fi purtat de Braico Alexander, care este cel mai bun cățărător al Turului Ținutului Secuiesc.
În ultima zi a competiţiei sunt programate contratimpul individual Hármaskereszt – Băile Harghita (5,2 km) şi o etapa de circuit, care va începe în Miercurea Ciuc, apoi cicliştii vor pedala pe ruta Siculeni – Racu – Mihăileni – Frumoasa și se vor întoarce în Miercurea Ciuc, unde pe un circuit stradal de aproximativ 6 km vor parcurge 17 ture.
Foto: Halmágyi Zsolt