În anii de după cel de-al doilea război mondial, când Europa încă îşi pansa rănile după teribila conflagraţie, sportul era una dintre puţinele activităţi prin care oamenii timpului îşi alintau durerile. Ciclismul avea marele dar de a aduna laolată milioane de spectatori, care aveau ocazia de fi martorii unor spectacole în care pasiunile atingeau cele mai înalte limite. Marile competiţii pe două roţi îşi reluaseră drumul, iar altele noi traversau Europa de la un capăt la altul. Cicliştii români erau prezenţe aproape nelipsite de la curse desfăşurate în spaţiul de influenţă sovietic, iar Turul Poloniei din 1949 a fost un episod remarcabil. Fără a avea anvergura de astăzi, Turul Poloniei 1949 este un moment istoric pentru ciclismul românesc.
Etapa de debut a Turului, desfăşurată pe 22 august, între Varşovia şi Lodz l-a avut ca mare animator pe românul Marin Niculescu. Ciclistul nostru câştigă prima etapă, la capătul unei curse de urmărire solitare, de peste 45 de minute, când a reuşit să refacă avansul luat de italianul Francesco Locatelli şi danezul Wedell Ostergaard. Îmbrăcat în tricoul galben, Niculescu abordează cu încredere etapa secundă, dar ghinioanele se ţin lanţ: i se rupe schimbătorul de viteze în primii kilometri, iar apoi are parte de două pene de cauciuc. Urmează alţi 40 de kilometri de urmărire a aceloraşi adversari, pentru ca în final să ocupe locul secund al etapei!
În a treia zi, ciclistul român sparge din nou, Ostergaard se distanţează la nouă minute, dar cu ajutorul echipei, Niculescu reface diferenţa şi îşi păstrează tricoul galben. Etapa a patra aduce abandonul danezului, care cade şi se accidentează. Principalul adversar al românilor rămâne italianul Locatelli, aflat pe locul secund la general, cu 15 secunde în spatele lui Niculescu. În următoarele etape, Niculescu merge de-a dreptul fulminant şi reuşeşte să se distanţeze la peste două minute de Locatelli.
Sticla blestemată
Etapa noua avea să fie însă începutul sfârşitului. Românul ia o sticlă de apă de la un spectator, fără a avea însă nevoie de aceasta. În încercarea de a scăpa cât mai repede de obiectul nedorit, Niculescu “alunecă” spre coada plutonului, se apleacă pentru a lăsa sticla pe şosea, iar atunci de declanşează infernul. Locatelli, ajutat de colegul său Spalazzi, evadează din pluton, iar Ervant Norhadian şi Constantin Şandru reuşesc să se ţină după ei. Italienii, crezând că Niculescu a spart, au accelerat puternic, tocmai pentru a recupera distanţa în clasamentul general. Ciclistul nostru se vedea astfel singur în faţa unei evadări formată din cei mai puternici ciclişti ai competiţiei. Niculescu nu reuşeşte să revină şi pierde astfel mai mult de un minut. Avansul său rămânea de 57 de secunde, iar a doua zi şi acesta se va topi. După nouă etape, ciclistul nostru trebuia să predea tricoul galben. Francesco Locatelli devenea noul lider al cursei.
La câţiva metri de fericire
În etapa a 11-a, Niculescu soseşte al doilea, dar Locatelli este aproape, iar ultima etapă era abordată aproape de pe aceleaşi poziţii. Nouă secunde îl despărţeau pe Niculescu de primul loc, iar românul avea să încerce imposibilul. Adoptă o tactică de aşteptare pe străzile Varşoviei, aşteptând atacul polonezilor. Cu 3.000 de metri înaintea sosirii, Sieminski, Krolokowski, Salyga, Olszewski declanşează lupta pentru victoria de etapă. Niculescu este lângă ei. Reuşeşte să se desprindă la 15 secunde de Locatelli, dar intrarea pe stadionul Legia este dramatică. Doi polonezi măresc ritmul, se lovesc şi cad. Se creează o busculadă, Niculescu e prins în mijloc şi nu poate evita dezastrul…
Aici s-a încheiat Turului Poloniei. O competiţie pe care Niculescu ar fi meritat din plin să o câştige. Nu a fost să fie, românul s-a mulţumit cu locul secund la general şi cu primul loc în clasamentul pe echipe. Palidă consolare însă pentru un ciclist care a fost la câţiva metri de fericire.
Foto: Revista Stadion – 1948
