Alberto Contador a fost sfătuit de directorul general al Organizației Mondiale Anti Doping (WADA), David Howman, să nu participe la Turul Franței din aces an. Declarația lui Howman vine în contextul în care Tribunalul de Arbitraj Sportiv a amânat până în luna august audierile și verdictul în cazul de dopaj cu clenbuterol în care rutierul spaniol este implicat.”Legal, are dreptul de a participa. L-aș sfătui să nu o facă, dar nu îi pot spune să nu participe”, a declarat Howman publicației spaniole As.
Oficialul WADA a explicat că instituția pe care o reprezintă nu s-a opus amânării audierilor în acest caz, întrucât obiectivul ei este ca regulamentele să fie respectate în totalitate. “Așteptăm decizia TAS și vom accepta situația. Nu pot spune mai multe. Vrem ca TAS să ia decizia fără niciun fel de presiune, cel puțin din partea noastră. Nu am urmărit să îl prejudiciem pe Contador sau pe altcineva. În interesul tuturor, vrem să ne asigurăm că regulamentele sunt respectate”, a mai spus Howman.