Omar Fraile (Dimension Data) a câştigat miercuri etapa a 11-a Turului Italiei, desfăşurată pe distanţa de 161 de kilometri între Florenţa şi Bagno di Romagna. Tricoul de lider al ierarhiei generale a rămas în posesia lui Tom Dumoulin (Sunweb).
Fraile a făcut parte din evadarea formată în vârful primei căţări a zilei, la aproximativ 32 de kilometri de la start. Rutierul de la Dimension Data a reuşit să se menţină în fruntea etapei, s-a desprins din grupul din care făcea parte alături de alţi trei ciclişti, iar la final i-a depăşit pe Rui Costa (UAE Team Emirates) şi Pierre Rolland (Cannondale), care au ocupat, în această ordine, celelalte două locuri pe podium. Ciclistul spaniol a câştigat şi trei dintre cele patru ascensiuni ale zilei, dar a ratat ocazia de a trece pe primul loc în ierarhia căţărătorilor, având acelaşi număr de puncte cu liderul Jan Polanc.
Omar Fraile se află la cea mai importantă victorie a carierei sale, succesul de miercuri fiind primul dintr-un mare tur în cei şapte ani de când a devenit profesionist. “Visez de foarte mult timp la o astfel de victorie. În sfârşit, am obţinut-o”, a declarat la final Fraile, care a continuat: “Este incredibil. Nici că se putea mai bine. Iubesc Turul Italiei de când eram copil”.
Favoriţii la victoria finală au sosit grupat, la 1’37” în urma lui Omar Fraile, astfel că în partea sa superioară ierarhia generală nu a suferit modificări. Tom Dumoulin este în continuare lider, urmat de Nairo Quintana (Movistar) şi Bauke Mollema (Treg-Segafredo).
Etapa de joi se va desfăşura între Froli şi Reggio Emilia, pe distanţa de 229 de kilometri. Prima jumătate a zilei se anunţă ceva mai dificilă, cu o căţărare de categoria a 2-a şi una de categoria 1 pe traseu. După cele două ascensiuni urmează o lungă coborâre şi un traseu plat, iar şansele de a avea schimbări în clasamentul general sunt foarte mici.