Sâmbătă, 31 octombrie, Universitatea Româno-Americană va găzdui “Job Trends – Cum îţi pregăteşti carieră în nouă lume digitală”. Participanţii se vor se vor întâlni cu reprezentanţi ai Microsoft, Ernst&Young, Manpower, dar şi cu renumiţi consilieri în carieră şi traineri care îi vor învaţă cum se construiesc brandingul personal şi reţeaua de cunoştinţe, cum îşi pregătesc CV-ul, dar şi care sunt modalităţile prin care pot obţine experienţă şi acces la primul loc de muncă. În avanpremierea evenimentului, vă prezentăm un interviu cu Diana Ursachi, consilier în carieră Guideacademy, una dintre invitatele la “Job Trends – Cum îţi pregăteşti carieră în nouă lume digitală”. Diana Ursachi are peste 10 ani de experienţă profesională în comunicare şi strategie de afaceri (analiză, dezvoltare, implementare, şi evaluare).
– De ce absolvenţii de facultate îşi găsesc cu greu primul loc de muncă şi ce i-ai sfătui?
– Depinde întâi de toate la ce ne referim când spunem greu pentru că dacă ne uităm la rata şomajului din alte ţări din vestul Europei pentru acelaşi grup de vârstă (15-24 de ani), nu e neapărat mai greu. Ce e cu siguranţă diferit însă, e faptul că într-adevăr, e mai dificil pentru un absolvent din România să găsească după absolvire un job unde să profeseze în domeniul în care s-a pregătit. Şi chiar dacă reuşeşte să găsească, s-ar putea ca leafa, dacă e prea mică, să nu-i permită să aleagă acel job. Iar aici nu vorbim de mofturi, ci de factori obiectivi precum plata chiriei, a transportului, a alimentelor şi a strictului necesar de care are nevoie un tânăr care adesea pleacă la studii în alt oraş şi rămâne acolo pentru a lucra. Dacă facem un calcul, s-ar putea să vedem că un salariu de pornire de 500 de euro în Bucureşti nu e deloc un moft, ci garanţia unui minim confort psihic care să îi permită tânărului angajat să dea tot ce are mai bun la muncă fără să stea cu grija că nu are din ce să-şi plătească masa şi chiria. Chiar dacă au cele mai bune intenţii, nici angajatorii nu pot oferi salarii comparabile celor din vest, deşi de multe ori tinerii se raportează la ele şi ajung uneori să plece peste hotare pentru un job care li se pare mai potrivit decât ce pot găsi aici.
Pe de altă parte însă, an de an ies de pe băncile facultăţii mai mulţi absolvenţi decât e nevoie în anumite domenii: economie, management, drept, marketing, limbi străine – acestea fiind doar câteva exemple. E normal ca nu toţi să-şi găsească de muncă din moment ce cererea de job-uri e mai mare decât oferta. Asta nu s-ar întâmplă dacă tinerii s-ar consulta cu un consilier în carieră înainte să-şi aleagă domeniul de studiu, căci spre deosebire de prieteni şi alţi cunoscuţi care îi dau sfaturi tânărului respectiv, consilierul are două avantaje. Întâi de toate e obiectiv – nu va îndruma un tânăr să facă aceeaşi meserie ca el, aşa cum fac uneori părinţii mânaţi de bune intenţii, dar fără a ţine cont de vocaţia şi abilităţile tânărului. Apoi, consilierul stă de vorba cu mulţi astfel de tineri şi e mai conectat la dinamică de pe piaţa muncii, ceea ce nu poate fi decât în beneficiul celui pe care îl consiliază. Discuţia cu un consilier e cu atât mai utilă atunci când tânărul fie nu ştie spre ce să se îndrepte, fie are prea multe opţiuni.
În Finlanda, universităţile colaborează cu piaţă muncii şi stabilesc în fiecare an de câţi studenţi e nevoie în fiecare domeniu
– Care este situaţia tinerilor în alte ţări şi ce fac ei diferit legat de accesul la job-ul visat?
– Situaţia variază pentru că piaţă muncii oferă condiţii diferite în funcţie de ţară, însă va dau trei exemple că termen de comparaţie. În Finlanda, universităţile colaborează cu piaţă muncii şi stabilesc în fiecare an de câţi studenţi e nevoie în fiecare domeniu că să acopere nevoia de profesionşti de peste câţiva ani. Aşa că, la admitere, deschid atâtea locuri cât e necesar în anul respectiv. Pentru asta iau în considerare şi numărul celor care se pensionează în profesia respectivă şi aproximează câţi studenţi vor abandona studiile, astfel au o imagine apropiată de realitate legat de numărul de studenţi care trebuie admişi. De aceea nu prea există un exces de absolvenţi care nu îşi găsesc de muncă (deloc sau nu în domeniul în care s-au pregătit). În Belgia şi Franţa, state foarte protecţioniste faţă de angajaţi – şi culmea, cu cea mai ridicată productivitate a muncii în ciuda acestui protecţionism care înseamnă de 35 de ore de lucru/săptămâna în loc de 40 – tinerilor le este mai uşor să-şi găsească de lucru pentru că opţiunile profesionale sunt destul de clare încă din momentul în care decid dacă merg la facultate sau nu. Acolo piaţă muncii e mai aşezată, opţiunile de angajare sunt predictibile, pentru că şansele ca o companie multinaţională să-şi deschidă acolo un birou peste noapte şi să angajeze în masă, sunt mult mai mici. Iar în plus, atât francezii cât şi belgienii ştiu “să se vândă” la un interviu mult mai bine decât o mare parte dintre tinerii absolvenţi din România. Asta se întâmplă, pe de o parte, pentru că mulţi dintre ei primesc consiliere în carieră şi învaţă să-şi cunoască punctele forte şi slăbiciunile, dar şi pentru că îşi iau job-uri în timpul studenţiei şi astfel învaţă valoarea propriei munci, învaţă să negocieze. Mai mult, din punct de vedere cultural, au o abordare mult mai comercială a valorii lor pe piaţă, nu au o atitudine de tipul “iau şi eu ce se poate, ce găsesc” sau “stau aici chiar dacă nu e ceea ce-mi doresc, căci e mai bine decât nimic”; în general sunt proactivi şi au un sentiment destul de puternic al îndreptăţirii la un job potrivit. Pe lângă asta, la fel că alţi tineri din Europa de vest, mulţi dintre tinerii belgieni şi francezi călătoresc sau fac voluntariat o perioadă înainte de a se angaja şi asta le deschide şi mai mult perspectiva asupra vieţii, căci învaţă să gândească pe termen lung nu doar în termeni de “ce fac peste o lună”.
În Italia, pe de altă parte, tinerii au mari dificultăţi în a-şi găsi de lucru. E drept că în general îşi termină studiile mai târziu decât studenţii români, pentru că nu sunt presaţi să-şi găsească de lucru şi/sau să se mute de acasă prea curând, însă o dată ce au terminat, trec în general printr-un şir de internship-uri, iar apoi de contracte pe perioada determinată care sunt reînnoite până când angajatorul le oferă un contract pe perioada nedeterminată. Asta se întâmplă pentru că economia Italiei nu mai e atât de agilă ca a altor ţări, nu s-au mai creat foarte multe locuri de muncă noi în ultima perioada, iar pentru a ocupa job-urile care există trebuie să aştepte să se pensioneze cei care le deţin în prezent. Căutaţi spre exemplu pe Linkedin să vedeţi câţi aplicanţi sunt la un job în Milano comparativ cu unul la Bucureşti. De aceea mulţi italieni îşi caută de lucru în Elveţia, ţară unde italiana e limba oficială şi care are graniţa comună cu Italia.
La fel stau lucrurile şi în Spania, iar în Grecia nu mai vorbesc. Dacă ne uităm la rata şomajului în rândul tinerilor din Europa, ţările nordice, Austria şi Germania au cel mai mare număr de angajaţi în toate categoriile de vârstă. România nu e ultima dar e totuşi destul de aproape de cifrele din Italia, Grecia, Spania şi Bulgaria în categoria de vârstă 15-24 de ani, unde mai puţin de 25% dintre aceşti tineri sunt angajaţi. Cu totul altfel stau lucrurile în categoria 25-54 de ani, unde peste 75% dintre români au un loc de muncă. (vezi grafic Eurostat)
– De ce este bine să apelezi la un consilier în carieră şi care este cel mai bun moment, în timpul sau la terminarea facultăţii?
– Cred că cel mai puternic argument e faptul că ne petrecem mai bine de 1/3 din viaţă la muncă şi e de preferat ca ceea ce facem acolo să ne aducă satisfacţie, nu doar bani pentru plata ratelor. Asta nu se va întâmplă dacă nu am ales un job care ni se potriveşte. Punând lucrurile în perspectivă, e clar că investiţia într-un demers de consiliere este mai mult decât rentabilă, căci de ea va depinde satisfacţia profesională şi adesea şi cea personală a tânărului respectiv, pentru că nu de puţine ori ducem cu noi acasă problemele de la serviciu. Tinerii ar avea de câştigat dacă ar apela un consilier întâi în timpul liceului, de exemplu în clasa a X-a sau a XI-a. Până atunci vor fi avut timp să-şi formeze o părere despre materiile care le plac şi la care sunt buni şi, dacă îşi dau seama că nu au chemare către “uman/real” pot să schimbe profilul fără prea mari bătăi de cap. Altfel stau lucrurile însă dacă se decid la finalul liceului că, deşi au frecventat o clasă de mate-fizică, vor să dea la Conservator sau la Ştiinţe Politice. Evident, tinerii pot discuta cu un consilier ori de câte ori simt nevoia pentru că, aşa cum am observat şi la persoane care au peste 20 de ani de experienţă şi vin la consiliere, în ziua de azi alegerea carierei nu mai e bătută în cuie. Oamenii îşi pot schimbă mai uşor parcursul profesional şi mulţi dintre ei ar vrea să facă asta mai ales după ce au profesat ani buni în domeniu, însă nu au întotdeauna curaj. Aici intervine consilierul, care îi ghidează să facă paşii necesari pentru schimbare.
Interviu realizat de Concord Communication
Înscrierile pentru “Job Trends – Cum îţi pregăteşti carieră în nouă lume digitală” se pot face completând acest formular.
