Bulgarul Georgi Georgiev, de la echipa turcă Brisasport, a câştigat sâmbătă seara Turul Ţinutului Secuiesc, reuşind să îşi păstreze tricoul albastru câştigat sâmbătă dimineaţă, după contratimpul individual de la Harghita Băi. Învingătorul ultimei etape a fost belgianul Fabio Polazzi, de la Walonie-Bruxelles, care a dus la final o evadare de şase rutieri, formată cu cinci tururi înaintea sosirii. Polazzi a dovedit o foarte bună stăpânire de sine, a rezistat alături de ungurul Krisztian Lovassy (Utensilnord) în faţa, iar în ultimul tur a reuşit să se depărteze de colegul său de evadare pentru o victorie care a adus o bucurie uriaşă în tabăra celor de la Wallonie – Bruxelles.
Ultima etapă a Turului Ţinutului Secuiesc a debutat în Miercurea Ciuc, iar după 30 de kilometri pe traseul Racu – Frumoasa, caravana a revenit în oraşul harghitean pentru un circuit stradal. La intrarea în Miercurea Ciuc, Anatoliy Pakhtusov, Maksym Vasilyev (ambii ISD), Ivan Stevic, Sergiu Cioban (ambii de la Tuşnad), Oleksandr Kvachuk (Kolss) şi Federico Rochetti (Utensilnord) aveau un avans de 30 de secunde, cei şase menţinându-se în frunte timp de şase tururi. Evadaţii au fost ajunşi de pluton, dar după alte două tururi, Stevic, Rochetti şi doi rutieri de la Kolss au reuşit să evadeze din nou, dar nici tentativa lor nu a fost una de lungă durată. Brisasport, care avea de apărat tricoul albastru, a dus o trenă foarte puternică în pluton, astfel că orice nouă tentativă de fugă era rapid anihilată. Totuşi, Lovassy, Polazzi, Oleg Berdos (Tuşnad) şi Marko Sankovic (Serbia) au reuşit să plece din pluton, după un tur alţi doi rutieri au venit lângă cei patru, iar avansul acestora creştea la fiecare tur. Dar niciunul dintre cei şase nu punea în pericol poziţia lui Georgiev, astfel că Polazzi a avut şansa de a se impune.
Andrei Nechita a fost singurul rutier din naţionala României care a reuşit să încheie Turul Ţinutului Secuiesc, ocupând la final locul 5, cu o întârziere de 30 de secunde faţă de învingător. Trebuie remarcat însă că în ultima etapă Nechita a alergat pe o bicicletă împrumutată de la Tuşnad Cycling Team.
One Comment
Pingback: VIDEO: Turul Ținutului Secuiesc, la final